Nu există copii răi

17.43 lei24.90 lei (-30%)

În stoc

Primul volum al seriei „Educație cu blândețe“ este semnat de Janet Lansbury, autoarea unuia dintre cele mai populare bloguri de educație parentală din SUA, discipol al specialistei în parenting Magda Gerber. Cartea este bazată nu numai pe studii și cercetări în domeniu, ci și pe experiența de douăzeci de ani a autoarei în lucrul cu copii mici și cu părinții acestora.   Copiii sunt persoane adevărate, chiar dacă sunt noi pe lume. Ei trebuie tratați mereu cu respect și înțelegere, ca orice altă ființă umană. Prin exemple practice și răspunsuri la scrisori ale părinților care cer sfaturi pentru a reacționa la situații concrete, autoarea cărții oferă un ghid practic de parenting care le va fi util părinților cu copii de toate vârstele. Cartea aceasta ne ajută să înțelegem că atunci când un copil se poartă într-un fel nepotrivit sau enervant pentru noi (ni se împotrivește, face crize de furie, plânge, se smiorcăie, ne sfidează sau lovește), el încearcă să ne comunice în singurul fel disponibil la această vârstă că are nevoie să îi oferim o limită, să-l oprim cu respect și blândețe, să-l ghidăm și să-l îngrijim cu iubire, să-i transmitem mesajul: Nu te îngrijora, sunt aici pentru tine orice-ar fi și mă pot descurca în orice situație. Toți copiii fac asta, e o etapă normală și sănătoasă în dezvoltarea lor. Janet Lansbury ne arată într-un mod simplu, concis și extrem de util cum putem avea o relație armonioasă cu copiii noștri și ne oferă câteva soluții eficiente pentru a reacționa la comportamentele dificile.

COD PRODUS: 123176 Categorie:

17.43 lei24.90 lei (-30%)

Plată și Livrare

LIVRARE:
– Posta Romana – 10 lei oriunde in tara
– FanCourier / SameDay – 18 lei/10lei + 1 leu pentru fiecare kg suplimentar

In cazul in care localitatea dvs. nu este in aria de acoperire a serviciului de transport ales, kilometrul suplimentar va fi taxat cu 1 leu.
Va puteti calcula km exteriori cautand localitatea dvs in aria de acoperire Fan Courier.
Pentru pretul exact al transportului in astfel de situatii va rugam sa ne contactati telefonic sau prin e-mail.

PLATA:
– Ramburs – plata se face la sosirea comenzii, direct la curier (doar numerar).
– Online, prin card bancar – plata se face în momentul plasării comenzii, comanda pleacă imediat ce avem confirmarea plății online.
– Transfer bancar – comanda va fi expediată după confirmarea plății, datele pentru plata prin transfer bancar vor fi trimise împreună cu mail-ul pentru confirmarea de comandă.

Meniu

Substituent

Nu există copii răi

17.43 lei24.90 lei (-30%)

Adaugă în Coș