Elegbara

16.00 lei

În stoc

Elegbara- Cele zece povestiri din volumul de debut al lui Alberto Mussa amestecă – într‑o manieră care va deveni o marcă a scriitorului – evenimentele istorice, mitologia şi ficţiunea, plimbându‑l pe cititor din zorii omenirii până în contemporaneitate şi din Europa până în Africa şi Brazilia şi oferindu‑i tabloul fantastic şi uneori crud creat de întâlnirea dintre aceste culturi. Alberto Mussa s‑a născut în Rio de Janeiro, Brazilia, în 1961. A studiat matematica, apoi limbi străine (între care araba,  tupi  și Yoruba), a predat pentru o vreme poezie preislamică la Universitatea din Rio de Janeiro, a lucrat ca lexicograf și traducător. A debutat în 1997 cu volumul de povestiri  Ẹlẹgbara , urmat de romanele  O trono da rainha Jinga (Tronul reginei Jinga  – 1999) și  Enigma lui Qaf  (publicat în 2004, i‑a adus autorului său traducerea în engleză, franceză și în alte câteva limbi, precum și premiile „Casa de las Americas“ și Premiul Criticilor de Artă São Paulo).  Mișcarea pendulară  (2011) a obținut Premiul Machado de Assis pentru cel mai bun roman al anului. Toate aceste titluri au apărut la Editura Univers.  

COD PRODUS: 122934 Categorie:

16.00 lei

Plată și Livrare

LIVRARE:
– Posta Romana – 10 lei oriunde in tara
– FanCourier / SameDay – 18 lei/10lei + 1 leu pentru fiecare kg suplimentar

In cazul in care localitatea dvs. nu este in aria de acoperire a serviciului de transport ales, kilometrul suplimentar va fi taxat cu 1 leu.
Va puteti calcula km exteriori cautand localitatea dvs in aria de acoperire Fan Courier.
Pentru pretul exact al transportului in astfel de situatii va rugam sa ne contactati telefonic sau prin e-mail.

PLATA:
– Ramburs – plata se face la sosirea comenzii, direct la curier (doar numerar).
– Online, prin card bancar – plata se face în momentul plasării comenzii, comanda pleacă imediat ce avem confirmarea plății online.
– Transfer bancar – comanda va fi expediată după confirmarea plății, datele pentru plata prin transfer bancar vor fi trimise împreună cu mail-ul pentru confirmarea de comandă.

Meniu