Culoarea sentimentelor

30.80 lei44.00 lei (-30%)

În stoc

În orăşelul Jackson din Mississippi, în anii ’60, trei femei care în mod normal nu ar fi avut nimic în comun se leagă printr-o prietenie incredibilă. Ceea ce le apropie este un proiect secret care le primejduieşte viaţa, o carte ce pune în discuţie convenţiile sociale considerate tabu ale vremii lor. Culoarea sentimentelor , romanul de debut al autoarei Kathryn Stockett, este ceea ce se cheamă un fenomen literar: o carte care a fost respinsă de aproape cincizeci de editori şi agenţi, publicată în cele din urmă de Penguin Group şi primită cu un entuziasm extraordinar de librării, cluburi de carte, bloggeri şi critica literară. Drepturile de traducere au fost vândute în mai mult de 30 de ţări, iar Steven Spielberg a decis să implice studiourile DreamWorks în ecranizarea cărţii.Definită drept „magică“, „irezistibilă“, „plină de umor“, Culoarea sentimentelor s-a menţinut în New York Times Best Sellers List timp de doi ani şi s-a vândut în peste 7 milioane de exemplare doar în Statele Unite. „Cele două personaje principale de culoare se desprind din pagini ca şi cum ar fi tridimensionale… Un roman care a câştigat lozul cel mare.“   The New York Times

COD PRODUS: 122857 Categorie:

30.80 lei44.00 lei (-30%)

Plată și Livrare

LIVRARE:
– Posta Romana – 10 lei oriunde in tara
– FanCourier / SameDay – 18 lei/10lei + 1 leu pentru fiecare kg suplimentar

In cazul in care localitatea dvs. nu este in aria de acoperire a serviciului de transport ales, kilometrul suplimentar va fi taxat cu 1 leu.
Va puteti calcula km exteriori cautand localitatea dvs in aria de acoperire Fan Courier.
Pentru pretul exact al transportului in astfel de situatii va rugam sa ne contactati telefonic sau prin e-mail.

PLATA:
– Ramburs – plata se face la sosirea comenzii, direct la curier (doar numerar).
– Online, prin card bancar – plata se face în momentul plasării comenzii, comanda pleacă imediat ce avem confirmarea plății online.
– Transfer bancar – comanda va fi expediată după confirmarea plății, datele pentru plata prin transfer bancar vor fi trimise împreună cu mail-ul pentru confirmarea de comandă.

Meniu

Substituent

Culoarea sentimentelor

30.80 lei44.00 lei (-30%)

Adaugă în Coș