Când Dumnezeu nu mai iubește

35.00 lei

În stoc

Când Dumnezeu nu mai iubește, nu mai există nici o adiere de vânt în aerul fierbinte, iar seceta și foametea îi învrăjbesc pe oameni. E vremea femeilor sfinte, a nebunilor, a vindecătorilor care pretind că Elohim vorbește pe umărul lor. Două cetăți străvechi, Țara Cedrilor și Maira, se dușmănesc și se războiesc între ele. Un iluzionist pune stăpânire pe mintea unui rege și-l hipnotizează să latre ca un câine; iscoade se strecoară neștiute peste tot; un alt rege îi torturează cu o cruzime extremă pe pajii versați în tainele dragostei. În această realitate de șaptesprezece mii de cuvinte irupe Bob Lillpop, un băiat de zece ani care, întorcându-se de la școală, face colțul pe Broadway cu 46th Street, nimerind în plină manifestație a asociației PRO-LIFE, uită de el privind minunile unui circ holografic și-l întâlnește pe Gene Sommers, kidnapper și criminal în serie. Sebastian Lăzăroiu (n. 1970) este scriitor, sociolog și politolog. A publicat romanele Balena Albastră, Omatidii. Șarada unui hacker și Zilele lui MM în colecția „Ego. Proză“ a Editurii Polirom. Sebastian Lăzăroiu a declarat, în mai multe apariții publice, că nu-și dorește să se mai întoarcă în politică și preferă să se dedice literaturii de ficțiune. „Sommers îl conduse ca pe un cățel prețios la scaunul din fața computerului, desprinse lesa și-l legă tacticos pe copil cu centura largă. — N-ar fi trebuit să-mi ieși niciodată din vorbă, mormăi Gene, să nu pară că n-a remarcat nemulțumirea băiatului. Acum îi vorbea părintește, iar fiara din el se pitise în bârlog după acea dezlănțuire înfricoșătoare detonată de nesăbuința lui Bob. — Sunt captiv, așa nu pot scrie. — Ești captiv de când ai intrat în casa asta.“

COD PRODUS: 122773 Categorie:

35.00 lei

Plată și Livrare

LIVRARE:
– Posta Romana – 10 lei oriunde in tara
– FanCourier / SameDay – 18 lei/10lei + 1 leu pentru fiecare kg suplimentar

In cazul in care localitatea dvs. nu este in aria de acoperire a serviciului de transport ales, kilometrul suplimentar va fi taxat cu 1 leu.
Va puteti calcula km exteriori cautand localitatea dvs in aria de acoperire Fan Courier.
Pentru pretul exact al transportului in astfel de situatii va rugam sa ne contactati telefonic sau prin e-mail.

PLATA:
– Ramburs – plata se face la sosirea comenzii, direct la curier (doar numerar).
– Online, prin card bancar – plata se face în momentul plasării comenzii, comanda pleacă imediat ce avem confirmarea plății online.
– Transfer bancar – comanda va fi expediată după confirmarea plății, datele pentru plata prin transfer bancar vor fi trimise împreună cu mail-ul pentru confirmarea de comandă.

Meniu

Substituent

Când Dumnezeu nu mai iubește